Translate

Se afișează postările cu eticheta reteta cozonac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reteta cozonac. Afișați toate postările

luni, 28 decembrie 2015

Somon afumat cu mazare, sfecla rosie si conopida la cuptor




Nu am scris in postarea trecuta despre pachetul de azi.

Pachetul de azi va fi prezentat in intregime, cu poze si descriere + link-uri.

Am sa incep cu micul dejun, format din ovaz, stafide, caju, chia, amestec de seminte si miere de albine. Prima data am descris aceasta combinatie in postarea aceasta, unde descriam pieptul de bibilica fiert, cu legume.


Intre mic dejun si pranz am avut 2 banane.

Pranzul a fost format din somon afumat, conopida la cuptor, mazare fiarta in apa cu sare, sfecla rosie, rosii cherry, ridichii rosii, castraveciori murati, zeama de lamaie, otet balsamic si ulei de masline extra virgin.


Am sa ma opresc la sfecla rosie. Am cumparat 8-9 bucati de sfecla, pe care le-am spalat si le-am introdus in apa fiarta cu sare, folosind oala sub prasiune, apoi am adaugat capacuD si am lasat sa fiarba la foc mic, 40 min. Dupa ce s-au racit, le-am curatat de coaja, le-am taiat in cubulete de 1 cm si le-am pus in 2 borcane, acoperindu-le cu apa, sare si otet. ½ din sfecla de mai sus, am folosit-o pentru pachetul de azi. Am amestecat cu sare otet balsamic si ulei masline.


Desertul e format din cozonac, curmale si ciocolata 73%.
 

miercuri, 22 octombrie 2014

Ce mananc la micul dejun






M-am gandit ca postarea aceasta pe care am scris-o pe blogul meu de sport "Sport by tati-gateste" se potriveste si aici.

In postarea “Ce mananc eu…”  scriam ca eu mananc dimineata de doua ori, prima data la 07:00 si a doua oara la 11:00.

In postarea de azi am sa pun link-uri care vor deschide pagini cu sugestii si retete de mic dejun.

Am sa scriu un pic de ce eu prefrer sa mananc dimineata de 2 ori.

Eu nu pot sa beau apa pe stomacul gol, asa cum am vazut ca suntem sfatuiti de catre nutritionisti. Cred ca am hiperaciditate, pt ca de cate ori beau apa dimineata ma doare stomacul, asa ca in loc de apa ma hidratez mancand fructe. Acest obicei al meu ma ajuta sa ma hidratez dar sa si am energie, pt ca fructoza actionaza rapid.

Nevoia de hidratare apere dimineata pt ca in timpul noptii prin transpiratie si respiratie ne deshidratam. Eu dorm aproape mereu 8 ore / noapte, timp in care nu beau apa.

Dupa ce mananc fructele imi pregatesc micul dejun.

Deoarece sunt sportiv de cand ma stiu, am nevoie de foarte multe substante(vitamine, minerale, proteine, etc.), ca sa fiu capabil sa fac activitatea pe care mi-o propun, de aceea nu ar fi suficient doar o masa de mic dejun.

Am sa compactez cele doua mese de dimineata intr-una singura, ca sa pot sa exemplific mai usor.

Micul meu dejun contine:
Lactate- iaurt, lapte batut, kefir, unt, etc.
oua
Branzeturi-  telemea, brie, cascaval, branza de vaci, mozzarella,

 etc.
 
Paine- de secara, bob intreg, etc


orez, gris, taietei, ovaz cu lapte in care adaug- nuci, alune de padure, migdale, seminte, stafide( nu pe toate ci in functie de ce am prin casa)

 budinci (budinca de spaghete cu branza telemea), muffinuri, chesse cake,  tarte, croasante 


Avocado
Legume- castraveti, ardei gras, rosii, salete(cruditati, orientala,etc), mazare, etc.


Miere si dulceturi.

Acum am sa scriu cum le combin.

Daca am preparate cozonac, chec, budinci, muffinuri, pe aceste le manac in combinatie cu iaurt, kefir, sau lapte batut; clatitele cu umpluturi de branza sau dulceturi; orez , gris cu lapte asa cum am mai scris- cu seminte si dulceata; ouale cu legume(oua si mazare-o combinatie buna pt micul dejun- le fierb de seara si le pun la frigider, ca sa economisesc timp dimineata),salate, carne si branzeturi.

Cand nu am nimic pregatit, pur si simplu imi tostez paine, o ung cu unt, o combin cu somon, branzeturi, carne, (la care adaug legume si masline), o ung cu miere, dulceturi, etc., si la sfarsit beau lactate, incluzand chiar si zer.

joi, 21 noiembrie 2013

Pasca



Am avut pofta de pasca si nu m-am putut abtine sa nu fac o pasca uriasa… sa-mi astampar acesta dorinta.

Ingrediente aluat (asemanator cu “aluatul dulce” sau chiar cu “aluatul de cozonac”)
750 g faina
11 g drojdie uscata
380 ml lapte
150 g zahar brut
4 galbenusuri ou
30 g unt

Ingrediente branza
750 g branza slaba de vaci
150 g zahar
4 linguri faina
150 g stafide
3 albusuri ou
½ zeama lamaie
1 pastaie vanilie

Pt aluat incalzesc laptele. In acesta adaug zaharul, amestec pana se topeste, urmeaza untul si galbenusurile (laptele trebuie sa fie cald nu fierbine, altfel galbenusurile se vor coagula).

Amestec drojdia in faina.

Torn laptele cald, cu toate ingredientele de mai sus, peste faina, amestec si apoi framant cateva minute. Nu este necesar mult timp pt framantat cand folosesc drojdie uscata.

Ung aluatul cu ulei si-l acopar cu o folie de plastic in contact. Las la crescut o ora langa o sursa de caldura.

Pun stafidele la hidratat, apoi le adaug  branzei de vaci alaturi de: faina, albusuri, zeama de lamaie, zahar si vanilie. Las amestecul de branza la temperatura camerei, daca acesta ar fi rece atunci cand l-as adauga peste aluat, ar inhiba cresterea acestuia.

Ung o forma detasabila (32 cm) cu unt si tapetez cu faina.

Impart aluatul crescut in 3: prima parte o intind si o asez pe fundul formei;


Pe celelalte 2 le impart in cate trei parti mai mici, le impletesc si le adaug peste foaia din forma.



Las sa creasca 35-40 min. in functie de cat de cald este mediul.

Adaug branza cu stafide, bat un ou, ung marginile impletite cu ou, presar cateva stafide peste branza si bag in cuptorul preincins la 170°C.


Timpul de coacere este de 60 min.

luni, 26 decembrie 2011

Cozonacul meu

am facut inca 5 cozonaci pe 1 ian. 2012
01 ian. 2012

Cozonacul poate fi o incercare pentru multe gospodine, dar pentru mine este o placere sa-l pregatesc si, mai ales, sa-l mananc. Recunosc ca trebuie sa dau dovada de rabdare si sa am suficient timp sa il pregatesc, dar efortul merita. Fac cozonacii asa cum stiu de la bunica mea, cu mici modificari: pun mai mult zahar, mai multe oua si folosesc doar umplutura cu nuci si cacao.
Azi am folosit:
2 kg faina ptr. cozonaci
4 pachetele drojdie (25g)
11 oua
500g unt
1L lapte
650g zahar
6 linguri zahar (ptr. bezea)
500g nuci
2 linguri cacao
sare

Faina o pun intr-un lighean si o asez linga cuptorul pornit.  Separ galbenusurile de albusuri; galbenusurile le asez langa faina iar albusurile le pun la frigider. Fierb laptele si amestec cele 650g de zahar cu lapte.



 Drojdia o amestec cu 1 lingurita zahar. 



Cand se transforma intr-o crema, adaug 2 linguri de lapte fierbinte cu zahar. 



Apoi drojdia rezultata o torn in causul format in faina si formez maiaua.



 O las sa creasca 30 min.

 Presar si un varf de lingurita de sare. Bag untul in cuptor sa se topeasca si mentin laptele fierbinte.

Dupa ce a crescut maiaua, incep sa torn laptele cat mai fierbinte posibil peste faina si amestec.



 Cat am terminat de incorporat laptele, adaug galbenusurile unul cate unul.


 Untul trebuie sa fie fierbinte atat cat suporta mana si adaug peste aluat atat cat imi cuprinde causul ambelor palme pana se termina toata cantitatea de unt.


 De fiecare data cand adaug untul, framant foarte energic pentru a se aera cat mai mult aluatul.



Am impartit aluatul in 2 ligheane pentru a fi sigur ca nu imi da peste marginea ligheanului in caz ca va creste foarte mult.


Las aluatul sa creasca langa sursa de caldura aprox. 1 ora, verificand dupa 45 min. In timp ce aluatul sta la crescut, incep sa tapez tavile cu unt si faina; macin nuca; bat albusurile cu un praf de sare si cu cele 6 linguri de zahar. Cand albusurile devin ca o bezea, adaug nuca macinata


 si 2 linguri cu cacao. 


Amestec usor cu lingura de sus in jos.



Aluatul si-a dublat volumul, 


asadar ma apuc sa formez cozonacii. Ung suprafata mesei cu ulei,


 impart aluatul, il intind intr-o forma dreptunghiulara, 


adaug 3-4 linguri din umplutura de nuci,



 rulez


 si pun in forma. 

Pun formele langa sursa de caldura si las 30 min. sa creasca aluatul in forme. Apoi bag la cuptor pentru 50 min. la 180°.



Nu imi place sa adaug esente sau coaja de citice intru-cat imi place gustul natural.

au iesit foarte bine si in vase termo izolante ( yena)