Translate

miercuri, 30 aprilie 2014

Cornulete umplute cu dulceata de mere cu scortisoara si nuci



Sunt adesea urmarit de nostalgia copilariei, de miresmele imbietoare care umpleau casa bunicilor de sarbatori, cand bunica facea scovergi, cozonaci, sarailie, etc.

Azi mi-am propus sa fac cornulete, pe care am sa le umplu cu dulceata de mere cu scortisoara (facuta de mine) si nuci.

Ingrediente
900 g faina
400 g iaurt
300 g untura de porc
2 oua
1 pachetel drojdie uscata
1 pachetel praf copt
700 g dulceata
150 g nuca
Zahar pudra

Amestec drojdia cu faina, apoi adaug toate ingredientele fara sa tin cont de o ordine anume, framant pana se incorporeaza totul. Aluatul pe care l-am obtinut nu trebuie lasat la crescut.

Amestec miezul de nuca cu dulceata.


Incep sa rup bucati din aluat de marimea unei chifle, pe care le intind si le tai ca la pizza.

Asez cu o lingurita umplutura si roluiesc.



Las in cuptorul preincins la 180° timp de 20 min.

Cand se racesc le garnisesc cu zahar pudra.

Ies la fel de gustoase si cu dulceata de gutui.


luni, 28 aprilie 2014

Inghetata cu ciocolata si menta




Se apropie vara, asa ca am inceput sa ma antrenez realizand retete noi pt inghetata.

Azi am sa postez o combinatie de ciocolata cu menta.

Ingrediente
300 g ciocolata 50%
60 g zahar brut
50 g unt
frunze de menta de la 2 tulpini\1 lingura de zahar brut
600 g smantana
6 linguri zahar tos


Frunzele de menta le spal si le scot nervura de pe mijloc. Le zdrobesc in mojar impreuna cu o lingura de zahar brut, pana obtin o pasta.

Ciocolata cu 2 linguri de smantana, zaharul brut(60g) si untul le pun la bain maire sa se topeasca. Adaug si pasta de menta. 


Amestec cu telul pana se incorporeaza toate ingredientele in asa fel incat obtin o crema de ciocolata, pe care o las apoi la racit.

La smantana stransa de mine de la 8 L de lapte adaug 6 linguri de zahar tos si fac frisca.

Torn crema de ciocolata cu menta peste frisca 


si amestec  fara sa insist prea mult, in asa fel incat sa obtin o crema marmorata.

Torn compozitia rezultata in forme de briose din silicon.

Las o noapte la racit.

In loc de sos am pus dulceata de capsuni facuta de mine.