Translate

joi, 27 iunie 2013

Inghetata de menta cu dulceata de capsuni



De cand a inceput vara ma rasfat zilnic cu o inghetata delicioasa.

Inghetata de azi este facuta din frunze proaspete de menta, pe care le-am amestecat cu zeama de la o jumatate de lamaie, am adaugat 30 ml Kirsch Wasser si o lingura de miere de rapita bio. Cu mixerul vertical am facut acest amestec un fel de pasta, spun un “fel de” pt ca iese destul de subtire iar frunzele de menta se fac bucatele mici, care mai tarziu vor fi vizibile in inghetata.

Ingrediente
Frunze de menta proaspata(25-30)
½ zeama de lamaie
30 ml Kirsch Wasser
500 ml smantana pt frisca
3 oua
3 linguri de miere de rapita bio
4 linguri de zahar pt frisca
2 linguri de zahar pt albusul de ou
Dulceata de capsuni facuta in casa(la fel ca la dulceata de cirese)

Amestecul de frunze de menta, zeama de lamaie, miere de albina si Kirsch Wasser il bag la frigider si il las o noapte la macerat.

Prepar frisca.

Separ galbenusurile de albus.

Albusul il bat spuma cu cele 2 linguri de zahar iar galbenusurile le frec cu 2 linguri de miere si un praf de sare, pana se transforma intr-o crema.

Amestec frisca cu spuma de albus, cu crema de galbenus si la sfarsit adaug cate putin din mixtul de menta macerat, in asa fel incat sa se incorporeze uniform.

Asez folie de plastic intr-o forma de chec si torn compozitia de inghetata. Bag la congelator cel putin 6 ore. Cand e gata adaug o lingurita de dulceata de capsuni si décor din frunze proaspete de menta.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu